E 3:28 si gandul asta ma chinuie,imi ia somnul si linistea.Nodul il am in gat si lacrimile vor sa iasa,dar NU,numai prea multe lacrimi varsate degeaba,prea multe vorbe spuse in vant...Se spune ca noaptea e cel mai bun sfatuitor,dar cu mine n-a fost.Sau n-am vrut eu sa ascult.Lacrimile parca vor sa cada,precum picaturile de ploaie de afara,dar nu va dura decat pana spre dimineata cand soarele rasare si totul revine parca la normal...Dar si normalitatea asta cat este de normala?Cat e de normal sa iubesti o persoana care nu e langa tine?Cat e de normal sa te prefaci ca totul e frumos?Cat e de normal sa te amagesti singur?Cat e de normal sa te prefaci ca mai rezisti?Cat e de normal sa te faci ca ai uitat tot?Cat e de normal sa ierti de atatea ori?Cat e de normal sa traiesti din amintiri? Oricat de normal as vrea sa para toate astea,nu sunt...Si asta ma raneste...Si am vrut sa spun de atatea ori "GATA!",dar inima nu ma lasa.De fiecare data cand vreau sa spun "GATA!" imi vine in minte el,felul in care imi spunea "Cand plec cu cine o sa mai stau asa?" si totul se reduce iar la ce a fost,nu la ceea ce este...
P.S: Ceea ce inima nu intelege azi,va intelege maine...
